licări - explicat in DEX



licări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre.Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

licări (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
licărí (-résc, licărít), vb. – A luci, a scînteia. – Var. licuri, licura. Probabil din lucoare; rezultatul *lucuri s-ar fi disimilat, în formă mai puțin clară, cf. licurici. După Pascu, Arhiva, 1905, 130 și Pascu, I, 111, din lat. *luculĭre; după Tiktin și Scriban, legat de lat. lucēre. Conform ipotezei improbabile a lui Pușcariu, Dacor., IV, 735-8, cf. REW 5079a, dintr-un lat. *liquorāre, pentru liquere; după Herzog, Dacor., V, 493, din sl. likŭ „roată”. – Der. licărit (var. licăriș, licuriș), s. n. (scînteiere); licăritor, adj. (scînteietor); licăr, s. n. (scînteiere), pare o creație personală a lui Cezar Petrescu.

licări (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
licărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. licăréște, imperf. 3 sg. licăreá; conj. prez. 3 să licăreáscă

licărì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
licărì v. 1. a luci; 2. a da puțină lumină. [Dintr’un primitiv lic (v. licurì), de unde și alicì].

licări (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb, IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: licăre.Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] — Et. nec.

Alte cuvinte din DEX

LIBUT LIBRETIST LIBRET « »LICAI LICAR LICARI