lictor - explicat in DEX

lictor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LÍCTOR, lictori, s. m. (în Roma antică) Persoană care însoțea, în anumite ocazii, pe înalții demnitari, mergând înaintea lor și purtând fasciile. – Din lat. lictor, -oris.

lictor (Dicționar de neologisme, 1986)
LÍCTOR s.m. (În Roma antică) Însoțitor al celor mai înalți magistrați, care mergea înaintea lor purtând fascii ca semne ale puterii. [< lat. lictor].

lictor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
LÍCTOR s. m. (la romani) însoțitor al celor mai înalți magistrați, care mergea înaintea lor purtând fascii, ca semne ale puterii. (< lat. lictor)

lictor (Dicționaru limbii românești, 1939)
*líctor și (rar) -ór m. (lat. lictor, gen. -óris, rudă cu lĭgare, a lega). La Romanĭ, un fel de jandarm care-ĭ întovărășea pe mariĭ funcționarĭ și care-ĭ decapita pe condamnațĭ după ce-ĭ bătea cu vergile. Eĭ aveaŭ ca insigne o legătură de nuĭele în mijlocu căreĭa era o secure. Dictatoru era întovărășit de 24 de lictorĭ, consulu de 12, și pretoru de 6.

lictor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
líctor s. m., pl. líctori

lictor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
lictor m. ofițer care mergea înaintea primilor magistrați din Roma, purtând o săcure pusă într’un mănunchiu de vergi.

lictor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LÍCTOR, lictori, s. m. (în Roma antică) Persoană care însoțea, în anumite ocazii, pe înalții demnitari, mergând înaintea lor și purtând fasciile. — Din lat. lictor, -oris.