lichid (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj.,
s. n. 1. Adj.,
s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află.
2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune imediat; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată.
3. Adj. (În sintagma)
Consoană lichidă (și substantivat,
f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din
fr. liquide, lat. liquidus.lichid (Dicționar de neologisme, 1986)LICHÍD, -Ă adj., s.n. 1. (Substanță) care curge, având proprietatea de a lua forma vasului în care se află.
2. (
La pl.m.) (Bani) în numerar, pe care îi ai la dispoziție oricând, imediat.
3. (
Fon.)
Consoană lichidă (și
s.f.) = denumire a consoanelor laterale și a celor vibrante. [Cf. fr.
liquide, lat.
liquidus].
lichid (Marele dicționar de neologisme, 2000)LICHÍD, -Ă I.
adj., s. n. (corp) care curge, având proprietatea de a lua forma vasului în care se află. II. adj. 1. (despre mijloace de plată) în numerar, de care se poate dispune oricând, imediat. 2. consoană ~ă (și s. f.) = denumire a consoanelor laterale și a celor vibrante. (< fr.
liquide, lat.
liquidus)
lichid (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lichíd (lichídă), adj. – Fluent, curgător.
Fr. liquide. –
Der. (din
fr.)
lichida, vb.;
lichidator, s. m.;
licheface, vb. (rar, a topi, a lichefia), după
fr. liquefier.lichid (Dicționar de argou al limbii române, 2007)lichid, lichide s. n. băutură spirtoasă.
lichid (Dicționaru limbii românești, 1939)*líchid, -ă adj. (lat.
liquidus, „limpede lichid”, variantă din
limpidus, limpede).
Fiz. Se zice despre corpurile ale căror molecule se supun fiecare în parte acțiuniĭ greutățiĭ, cu alte cuvinte, acelea care curg saŭ tind să curgă, ca
apa, mercuru ș. a.
Jur. Liber de datoriĭ, neipotecat. Care se poate utiliza imediat:
sume lichide. Gram. Se zice despre consonantele care se pot combina cu celelalte, numite
mute, și care sînt:
l, m, n, r. S. n., pl.
e Substanță lichidă. S. f., pl.
e. Consonantă lichidă.
lichid (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lichíd1 adj. m.,
pl. lichízi; f. lichídă, pl. lichídelichid (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lichíd2 (substanță)
s. n.,
pl. lichídelichid (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lichid a.
1. care curg:
mercuriul e un metal lichid; 2. Jur. se zice de bunuri neîncărcate de datorii și de bani liberi:
sume lichide; 3. Gram. se aplică unor consoane (l, m, n, r) cari sunt curgătoare și se rostesc ușor. ║ n. substanță lichidă:
lichidele și gazele.lichid (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj.,
s. n. 1. Adj.,
s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află.
2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată.
3. Adj. (în sintagma)
Consoană lichidă (și substantivat,
f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. — Din
fr. liquide, lat. liquidus.