lichen - explicat in DEX

lichen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LICHÉN, licheni, s. m. 1. (La pl.) Grup de plante inferioare ale caror tal este compus dintr-o ciupercă și o algă aflate în simbioză, care cresc pe scoarța arborilor bătrâni, pe ziduri, pe stânci, etc.; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Boală de piele cu evoluție cronică, caracterizată prin apariția pe piele a unor proeminențe care provoacă mâncărime, prin îngroșarea și pigmentarea excesivă a pielii. – Din fr. lichen

lichen (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
LICHÉN (‹ fr., lat.) s.m 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare simbionte formate prin asocierea unei alge microscopice cu o ciupercă filamentoasă (Lichenophyta). Pionieri ai vegetației, pot fi întâlniți la înălțimi foarte mari, în deșerturi, pe solul înghețat din regiunile arctice unde sunt singura vegetație existentă. Cresc pe sol, pe stânci, pe scoarța copacilor; din punct de vedere morfologic pot și crustoși, foliacei, ramificați etc. (ex.: mătreața-bradului, lichenul-de-piatră, lichenul-renului etc.). Au importanță în procesul de formare a solului, în hrana animalelor, în medicina umană și veterinară etc. 2. (MED.) (Înv.) Nume dat unor dermatoze de natură diversă, caracterizate prin aspect papular.

lichen (Dicționaru limbii românești, 1939)
*lichén m. (lat. líchen, lichénis, vgr. leihén, lichen). Simbioza uneĭ alge și a uneĭ cĭupercĭ care, pin [!] această asociațiune, trăĭesc pe scoarța arborilor, stîncĭ, zidurĭ ș. a. în formă de coajă pulverulentă (mușchĭ): licheniĭ servesc ca nutriment renilor și contribuĭe la formarea pămîntuluĭ vegetal, ĭar din lichenu numit „de Islanda” se face un ceaĭ pectoral, pastile ș. a. Un fel de pecingine.

lichen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lichén s. m., pl. lichéni

lichen (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
lichen m. plantă medicinală ce crește pe ziduri sau stânci: din lichenul de Islanda se face o tizană tonică.

lichen (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LICHÉN, licheni, s. m. 1. (La pl.) Grup de plante inferioare al căror tal este compus dintr-o ciupercă și o algă aflate în simbioză, care cresc pe scoarța arborilor bătrâni, pe ziduri, pe stânci etc.; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Boală de piele cu evoluție cronică, caracterizată prin apariția pe piele a unor proeminențe care provoacă mâncărime, prin îngroșarea și pigmentarea excesivă a pielii etc. — Din fr. lichen.