licențiozitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LICENȚIOZITÁTE, licențiozități, s. f. Caracterul, însușirea a ceea ce este licențios; comportare, faptă, vorbă etc. licențioasă. [
Pr.:
-ți-o-] –
Licențios +
suf. -itate.licențiozitate (Dicționar de neologisme, 1986)LICENȚIOZITÁTE s.f. (
Rar) Însușirea, caracterul a ceea ce este licențios; comportare, vorbă etc. licențioasă. [Pron.
-ți-o-. / cf. it.
licenziosità].
licențiozitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)LICENȚIOZITÁTE s. f. însușirea, caracterul a ceea ce este licențios; comportare, vorbă licențioasă. (< it.
licenziosità)
licențiozitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)licențiozitáte (-ți-o-) s. f.,
g.-d. art. licențiozitắții; pl. licențiozitắțilicențiozitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LICENȚIOZITÁTE, licențiozități, s. f. Caracterul, însușirea a ceea ce este licențios; comportare, faptă, vorbă etc. licențioasă. [
Pr.:
-ți-o-] —
Licențios +
suf. -itate.