licenția (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LICENȚIÁ, licențiez, vb. I.
Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [
Pr.:
-ți-a] – Din
fr. licencier (după
licență).
licenția (Dicționar de neologisme, 1986)LICENȚIÁ vb. I. tr. A concedia, a da afară din serviciu pe cineva. [Pron.
-ți-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / < fr.
licencier, it.
licenziare].
licenția (Marele dicționar de neologisme, 2000)LICENȚIÁ vb. tr. a concedia pe cineva din serviciu. (< fr.
licencier)
licenția (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)licențiá (a ~) (rar)
(-ți-a) vb.,
ind. prez. 3
licențiáză, 1
pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3
să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)licenția (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LICENȚIÁ, licențiez, vb. I.
Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [
Pr.:
-ți-a] — Din
fr. licencier (după
licență).licențià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)licențià v. a concedia, vorbind de trupe.