leșinătură - explicat in DEX

leșinătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LEȘINĂTÚRĂ, leșinături, s. f. (Depr.) Ființă foarte slabă, lipsită cu totul de vlagă, de putere. – Leșina + suf. -ătură.

leșinătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
leșinătură, leșinături s. f. (peior.) ființă foarte slabă, lipsită cu totul de vlagă / de putere

leșinătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
leșinătúră f., pl. ĭ. Fig. Ființă fără vigoare (leșinată): o leșinătură de om, de cal. Mîncare slabă, care nu te întărește: o leșinătură de borș de lobodă.

leșinătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
leșinătúră (fam.) s. f., g.-d. art. leșinătúrii; pl. leșinătúri

leșinătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
leșinătură f. 1. ființă totdeauna, flămândă; 2. fig. se zice de o ființă slabă și urîtă: leșinătură de femeie, leșinătură de cal.

leșinătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LEȘINĂTÚRĂ, leșinături, s. f. (Fam.) Ființă foarte slabă, lipsită cu totul de vlagă, de putere. — Leșina + suf. -ătură.