levent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m.,
adj. 1. S. m. Marinar turc din marina de război a Imperiului Otoman, originar din Levant.
2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești.
3. Adj. (
Înv.) Darnic, generos.
4. Adj. (
Înv.) Voinic, viteaz. [
Var.:
levínt, -ă adj.] – Din
tc. levent.levent (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)levént (levénți), s. m. –
1. Soldat turc din marină. –
2. În
sec. XVII, soldat mercenar din cavalerie, cavalerist. –
3. (
Adj.) Viteaz. –
4. (
Adj.) Cavaleresc, atent. –
Var. livent. –
Mr. livendu. Tc. levend „levantin” (Miklosich,
Türk. Elem., II, 119; Șeineanu, II, 235; Berneker 704; Lokotsch 1016;
cf. ngr. λεβέντης,
bg. levent.levent (Dicționaru limbii românești, 1939)levént și
-ínt m. (turc.
levend, levind, levantin voluntar la Turcĭ, viteaz, d. it.
levante, orient; ngr.
levéntis, bg.
levent, sîrb.
leventa, ung.
legény, tînăr viteaz,
leventa, levente, cavaler. V.
levant).
Vechĭ. Soldat nedisciplionat din marina turcească originar din Levant, maĭ ales din Grecia. Soldat dintr´un corp de călărașĭ voluntarĭ în Moldova (și din care avea și Mihaĭ Viteazu un corp).
Fig. Voĭnic, viteaz.
Azĭ (
levent). Galant, galantom [!], generos. Adv.
A te purta levent. – În Serbia
velent. V.
deliŭ, fercheș.levent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)levént1 (galant, viteaz) (
înv.)
adj. m.,
pl. levénțilevent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)levént2/levínt (ostaș) (
înv.)
s. m.,
pl. levénți/levínțilevent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)levent (levint) m. od. în Mold. voluntar dintr’un corp de călărași:
levinții, darabanii și seimenii. [Turc. LEVENT, soldat voluntar, lit. levantin], ║ a.
1. viteaz, (epitet dat haiducilor, în cântecele populare):
voinicei levinți, cu armele’n dinți POP.;
2. fam. (și mai mult ironic) voinic, sdravăn, vorbind de bărbați:
odată ce nu e bărbatul levent, ce fel de casă să mai fie și aia ? CAR. [Evoluțiune de sens analoagă lui
deliu: termen primitiv militar generalizat în limba modernă].
levent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m.,
adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant.
2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești.
3. Adj. (
înv.) Darnic, generos.
4. Adj. (
înv.) Voinic, viteaz. [
Var.:
levínt, -ă adj.] — Din
tc. levent.