leuț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEUȚ1, leuți, s. m. Leușor
1. –
Leu1 +
suf. -uț.leuț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEUȚ2, leuți, s. m. Leușor
2. –
Leu2 +
suf. -uț.leuț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)leúț (
fam.)
s. m.,
pl. leúțileuț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEÚȚ1, leuți, s. m. Leușor
1. —
Leu1 +
suf. -uț.leuț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEÚȚ2, leuți, s. m. (
Fam.) Leușor
2. —
Leu2 +
suf. -uț.