leuștean (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEUȘTEÁN s. m. Plantă erbacee aromată, cu miros pătrunzător, din familia umbeliferelor, ale cărei frunze sunt întrebuințate drept condiment (
Levisticum officinale). [
Pr.:
le-uș-] –
Et. nec.leuștean (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)leușteán (-éni), s. m. – Plantă umbeliferă, Levisticum officinale. Origine îndoielnică. Provine fără îndoială din
lat. ligusticum, poate prin intermediul
mag. léstván, léstyán (Cihac, II, 511; Scriban; Gáldi,
Dict., 179); dar fonetismul nu e clar. Poate a influențat în
rom. prezența
ngr. λιγοστεύω.
leuștean (Dicționar de argou al limbii române, 2007)leuștean s. m. sg. (intl.) om naiv și credul, victimă ușor de păcălit.
leuștean (Dicționaru limbii românești, 1939)leușteán m., pl.
enĭ (ung.
lestyán, indirect d. lat.
levisticum îld.
ligústicum adică „din Liguria”; vgr.
ligystikón; it.
levístico, fr.
livèche). O plantă umbeliferă aromatică ale căreĭ grăunțe aŭ proprietățĭ stimulante (
levisticum [
officinále și
ligústicum]). Frunzele luĭ se întrebuințează în bucătărie, ĭar rădăcina în medicină. – Și
leo-.leuștean (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LEUȘTEÁN s. m. Plantă legumicolă perenă, aromată, cu miros caracteristic, din familia umbeliferelor, originară din regiunea mediteraneană, înaltă de 1 m, cu frunze mari, alungite, verzi-brumării, rezistente la temperaturi scăzute (
Levisticum officinale). Frunzele și semințele au un conținut bogat în uleiuri eterice; se folosește în alimentație. În medicină este utilizat intern în tratarea hipertensiunii, anorexiei, bronșitei, constipației etc.
leuștean (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LEUȘTEAN, Elena (
n. 1935, sat Stupini,
jud. Brașov), gimnastă română. Componentă a echipei care a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Melbourne (1956), deschizând calea performanțelor pentru gimnastica românească.
leuștean (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)leușteán (le-uș-) s. m.leuștean (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)leuștean m. plantă aromatică cu florile galbene, bună împotriva tusei la vite: din rădăcina-i se stoarce un suc cu care se freacă cel bolnav de lângoare, iar din frunza de leuștean se face ceaiu de băut (
Levisticum). [Ung. LESTYÁN].
leuștean (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEUȘTEÁN s. m. Plantă erbacee aromată, cu miros pătrunzător, din familia umbeliferelor, ale cărei frunze sunt folosite drept condiment
(Levisticum officinale). [
Pr.:
le-uș-] —
Et. nec.