lepră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÉPRĂ, (
2)
lepre, s. f. 1. Boală contagioasă cronică, frecventă mai ales în regiunile tropicale, produsă de un bacil specific și caracterizată prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. ♦
Fig. Neajuns care macină, subminează; racilă, plagă.
2. Fig. Om lipsit de conștiință, de caracter, fără scrupule. – Din
ngr. lepra.lepră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lépră (lépre), s. f. –
1. Boală. –
2. (
Arg.) Denunțător. –
Megl.,
mr. lepră. Ngr. λέπρα (
sec. XVIII),
cf. alb. ljeprë, bg. lepra (Tiktin; Iordan,
Dift., 95). –
Der. lepros, adj. (cu lepră);
leproserie (
var. leprozerie),
s. f., din
fr. léproserie.lepră (Dicționaru limbii românești, 1939)lépră f., pl.
e (ngr. și vgr. [de unde și lat.]
lépra, d. vgr.
leprós, solzos). O grozavă boală de pele [!].
Fig. Lucru hidos:
lepra vițiuluĭ. Persoană antipatică:
cine-ĭ lepra asta? V.
pricază. – Lepra e molipsitoare și e cauzată de un bacil specific numit
al luĭ Hansen, care seamănă cu al ofticiĭ și care face ca pelea să se acopere cu pústule și solzĭ. În vechime ĭa [!] bîntuĭa cu furie în basinu Mediteraneĭ, pe unde și azĭ e în stare endemică. Dar adevăratele eĭ focare îs în Indochina, China, Japonia, Antile, Brazilia și Noua Caledonie. Din Orient în Eŭropa a fost adusă de armata romană. În România se află vre-o 300 de leproșĭ, dintre care ceĭ maĭ mulțĭ în județu Tulcea, ĭar uniĭ instalațĭ în leprozeria de la Răchitoasa (Tecucĭ). Lepra durează anĭ întregĭ și e une-orĭ incurabilă. Un bolnav în România a suferit 69 de anĭ de ĭa [!]. – Mult timp leproșiĭ aŭ fost un obĭect de oroare și dezgust. O lege a luĭ Moĭse îĭ separa de restu poporuluĭ. După cruciate, pustiirile eĭ ajunsese [!] spăĭmîntătoare. Atuncĭ s´aŭ fundat spitale pentru leproșĭ, și numaĭ în Eŭropa ele eraŭ 20,000 în seculu [!] XIII (V.
lazaret, lazarone). Îndată ce se semnala un caz de lepră, bolnavu era dus la biserică, i se cînta rugăcĭunea morților, și pe urmă-l duceaŭ la spital saŭ la îngrăditura rezervată lor. Fie-care lepros era obligat în apusu Eŭropeĭ să poarte o cîrîitoare specială ca să-ĭ înștiințeze pe trecătorĭ să se ferească de el. Xavier de Maistre, în
Leprosu din cetatea Aosteĭ, a descris admirabil trista condițiune a acestor nenorocițĭ.
lepră (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LÉPRĂ (‹
ngr.)
s. f. 1. Boală infecțioasă cronică, cu localizare cutanată și viscerală, provocată de un bacil acidorezistent, numit
Mycobacterium leprae sau
bacilul Hansen. După un debut sub forma unor pete roșii, boala evoluează lent spre noduli ulceroși, care duc la mutilări locale (mai ales la față și la extremități). Endemică în numeroase țări tropicale sau subtropicale (America de Sud și Centrală, Africa, Asia). Boala afectează în jur de 11 milioane persoane, India fiind țara cu cel mai mare număr de bolnavi din lume. ♦
Fig. Racilă, plagă.
2. Om fără caracter, fără scrupule; ticălos.
lepră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lépră (le-pră) s. f.,
g.-d. art. léprei; (racile, persoane)
pl. léprelepră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lepră f.
1. boală grețoasă a pielii ce acopere corpul de bube și solzi, cari rod încet-încet pe pacient:
lepra, foarte comună în evul-mediu, a dispărut aproape cu desăvârșire; 2. fig.
lucru hidos, respingător: lepra vițiului.
lepră (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÉPRĂ, (2) lepre, s. f. 1. Boală contagioasă cronică, frecventă mai ales în regiunile tropicale, produsă de un bacii specific și caracterizată prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. ♦
Fig. Neajuns care macină, subminează; racilă, plagă.
2. Fig. Om lipsit de conștiință, de caracter, fără scrupule. — Din
ngr. lepra.