lemă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÉMĂ, leme, s. f. 1. (
Mat.) Enunț preliminar a cărui demonstrare ajută la rezolvarea unei teoreme.
2. (
Log.) Propoziție preliminară a unei demonstrații, care trebuie demonstrată la rândul ei.
3. (Rar) Titlu sau sumar al unei lucrări. – Din
fr. lemme.lemă (Dicționar de neologisme, 1986)LÉMĂ s.f. 1. (
Mat.) Teoremă preliminară a cărei demonstrare servește demonstrării teoremei următoare.
2. Cuvânt explicat într-un vocabular; element lexical. [< fr.
lemme, it.
lemma, cf. lat., gr.
lemma].
lemă (Marele dicționar de neologisme, 2000)LÉMĂ1 s. f. 1. enunț preliminar care servește demonstrării unei teoreme. ◊ (fil.) propoziție pe care o știință o presupune adevărată fără a o demonstra, preluând-o de la o altă știință. 2. cuvânt explicat într-un vocabular; element lexical. (< fr.
lemme, gr.
lemma)
lemă (Marele dicționar de neologisme, 2000)-LÉMĂ2 elem. „alternativă”. (< fr.
-lemme, cf.
gr. lemma, premisă)
lemă (Marele dicționar de neologisme, 2000)-LÉMĂ3 elem. „tegument, pieliță”. (< fr.
-lemme, cf.
gr. lemma, coajă)
lemă (Dicționaru limbii românești, 1939)*lémă f., pl.
e (vgr.
lémma, d.
lambáno, lébo, ĭaŭ. V.
di-lemă).
Mat. Propozițiune preliminară care trebuĭe să ușureze demonstrarea uneĭ teoreme.
lemă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lémă s. f.,
g.-d. art. lémei; pl. lémelemă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÉMĂ, leme, s. f. 1. (
Mat.) Propoziție preliminară a cărei concluzie ușurează demonstrația unei teoreme.
2. (
Log.) Propoziție preliminară a unei demonstrații, care trebuie demonstrată la rândul ei.
3. (Rar) Titlu sau sumar al unei lucrări. — Din
fr. lemme.