lemn (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lemn (lémne), s. n. –
1. Buștean. –
2. Arbore. –
3. Trunchi, buturugă, ciot. –
4. Surcea, țandără, retezătură. –
5. Vreascuri, trunchiuri (de foc). –
6. (Înv.) Crucea lui Iisus. –
7. (Rar) Coșciug, sicriu. –
Mr. lemnu, megl. lemu, istr. lęmnę. Lat. lĭgnum (Pușcariu 963; Candrea-Dens., 976; REW 5034; DAR),
cf. it. legno, sp. leño, port. lenho. Sensul de „arbore” există și în
lat. tîrzie și în
it.; explicarea acestui sens prin influența
sl. drĕvo (Șeineanu,
Semasiol., 80; Rosetti, III, 99) este lipsită de fundament.
Der. lemnuș, s. n. (bețișor de tac sau pușcoci de copil, întinzător al ferăstrăului de mînă; scoarță folosită drept colorant;
Trans., fosfor);
lemnușcă, s. f. (plantă, Lythrum salicaria);
lemnos, adj. (de lemn, tare), cu
suf. -
os (după Pușcariu 965; Candrea-Dens., 978; REW 5033 și DAR, din
lat. lĭgnōsus, cf. mr. limnos);
lemnoasă, s. f. (varietate de struguri);
lemniu, adj. (culoarea lemnului crud);
lemnie, s. f. (plantă, Lythrum salicaria);
lemnar, s. n. ( tăietor de lemne; tocător; daltă), cu
suf. -
ar (după REW 5032 și DAR, din
lat. lĭgnārium);
lemnar, s. m. (dulgher, tîmplar), cu același
suf. (după Pușcariu 964; Candrea-Dens., 977 și DAR, din
lat. lĭgnārius, cf. mr. limnar);
lemnăreasă, s. f. (nevasta dulgherului);
lemnărie, s. f. (tîmplărie, depozit de lemne; cherestea, lemne de construcție);
lemnărit, s. n. (meșteșugul lemnarului; impozit pe dreptul de a tăia lemne);
lemnamă, s. f. (mulțime de lemne), care pare să reproducă
lat. lĭgnamen (DAR), se folosește în Banat;
lemnet, s. n. (
Olt., Banat, lemnărie, lemne multe), cu
suf. -
et; lemnitură, s. f. (
Trans., armătură care susține galeria unei mine);
înlemni (
var. lemni),
vb. (a înțepeni, a ajunge țeapăn; a rămîne stupefiat, a rămîne paf);
lemnoșa (
var. lemnoși),
vb. refl. (a se face fibros). –
Cf. untdelemn.