lemn (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEMN, (
2, 3)
lemne s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊
Expr. A fi de lemn (sau
ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil.
A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur.
A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.).
A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun.
2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊
Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme greu.
E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig.
3. (
Înv. și
pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse:
lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (
Ligustrum vulgare);
lemn dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (
Glyicyrrhiza echinata);
lemnul-domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (
Artemisia abrotanum). –
Lat. lignum.