lemn (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEMN, (
2, 3)
lemne s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊
Expr. A fi de lemn (sau
ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil.
A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur.
A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.).
A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun.
2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊
Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme greu.
E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig.
3. (
Înv. și
pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse:
lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (
Ligustrum vulgare);
lemn dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (
Glyicyrrhiza echinata);
lemnul-domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (
Artemisia abrotanum). –
Lat. lignum.lemn (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lemn (lémne), s. n. –
1. Buștean. –
2. Arbore. –
3. Trunchi, buturugă, ciot. –
4. Surcea, țandără, retezătură. –
5. Vreascuri, trunchiuri (de foc). –
6. (Înv.) Crucea lui Iisus. –
7. (Rar) Coșciug, sicriu. –
Mr. lemnu, megl. lemu, istr. lęmnę. Lat. lĭgnum (Pușcariu 963; Candrea-Dens., 976; REW 5034; DAR),
cf. it. legno, sp. leño, port. lenho. Sensul de „arbore” există și în
lat. tîrzie și în
it.; explicarea acestui sens prin influența
sl. drĕvo (Șeineanu,
Semasiol., 80; Rosetti, III, 99) este lipsită de fundament.
Der. lemnuș, s. n. (bețișor de tac sau pușcoci de copil, întinzător al ferăstrăului de mînă; scoarță folosită drept colorant;
Trans., fosfor);
lemnușcă, s. f. (plantă, Lythrum salicaria);
lemnos, adj. (de lemn, tare), cu
suf. -
os (după Pușcariu 965; Candrea-Dens., 978; REW 5033 și DAR, din
lat. lĭgnōsus, cf. mr. limnos);
lemnoasă, s. f. (varietate de struguri);
lemniu, adj. (culoarea lemnului crud);
lemnie, s. f. (plantă, Lythrum salicaria);
lemnar, s. n. ( tăietor de lemne; tocător; daltă), cu
suf. -
ar (după REW 5032 și DAR, din
lat. lĭgnārium);
lemnar, s. m. (dulgher, tîmplar), cu același
suf. (după Pușcariu 964; Candrea-Dens., 977 și DAR, din
lat. lĭgnārius, cf. mr. limnar);
lemnăreasă, s. f. (nevasta dulgherului);
lemnărie, s. f. (tîmplărie, depozit de lemne; cherestea, lemne de construcție);
lemnărit, s. n. (meșteșugul lemnarului; impozit pe dreptul de a tăia lemne);
lemnamă, s. f. (mulțime de lemne), care pare să reproducă
lat. lĭgnamen (DAR), se folosește în Banat;
lemnet, s. n. (
Olt., Banat, lemnărie, lemne multe), cu
suf. -
et; lemnitură, s. f. (
Trans., armătură care susține galeria unei mine);
înlemni (
var. lemni),
vb. (a înțepeni, a ajunge țeapăn; a rămîne stupefiat, a rămîne paf);
lemnoșa (
var. lemnoși),
vb. refl. (a se face fibros). –
Cf. untdelemn.lemn (Dicționar de argou al limbii române, 2007)lemn adj. invar. 1. prost, imbecil, cretin.
2. inert.
lemn (Dicționaru limbii românești, 1939)lemn n., pl.
e (lat.
lĭgnum, it.
legno, vfr.
laigne, sp.
leño, pg.
lenho). Substanța tare și compactă a arborilor și care formează rădăcina, trunchĭu și ramurile:
o masă de lemn, lemn de brad. Fig. Om nesimțitor saŭ prost.
A rămînea de lemn, a înlemni.
Lemn de stejar, de fag, substanța lemnuluĭ cînd e vorba de construcțiune.
Lemne de stejar, de fag, bucățĭ marĭ saŭ micĭ de lemn de stejar, de fag, maĭ ales vorbind de cele de foc.
Lemn sfînt, lemn din crucea luĭ Hristos. Numele maĭ multor arborĭ, copăceĭ și buruĭene:
lemnu cîneluĭ [!] (est) și
lemn cîĭnesc (vest), mălin negru (
ligústrum vulgáre), un copăcel oleaceŭ cu fructele în formă de bace negre, cultivat și pin [!] grădinĭ p. gardurĭ viĭ;
lemn cînesc, pațachină, verigar, salbă moale;
lemnu Domnuluĭ, un fel de peliniță cu miros de lămîĭe, numită și
lemnuș (artemisia abrótonum); lemnu luĭ Dumnezeŭ, rosmarin (Bz.);
lemnu Maĭciĭ Domnuluĭ, limbricariță;
lemn dulce, ĭarbă dulce;
lemn galben, dracilă;
lemn piperat, un copăcel originar din America și a căruĭ rădăcină se întrebuințează în farmacie;
lemn pucĭos, scoruș sălbatic.
Unt-de-lemn, V.
unt.lemn (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lemn s. n.,
pl. lémnelemn (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lemn n.
1. substanță tare și compactă a arborilor:
lemn de brad; 2. fig. nesimțitor ca un lemn:
ești un lemn; 3. nume de plante și de arbuști:
lemul-câinelui, arbust cu florile albe (devenind la urmă oacheșe) ce se cultivă prin grădini pentru garduri vii (
Ligustrum);
lemn câinesc, tulichină;
lemnul Domnului, plantă cu flori galbene și cu miros pătrunzător de lămâie, se cultivă adesea prin grădini (
Artemisia abrotanum);
lemn dulce, plantă ce crește prin șesuri și se cultivă pentru trebuințele medicinale (
Glycyrrhiza);
lemn galben, dracilă (dă o vopsea galbenă);
4. arbore, oliv:
unt de lemn. [Lat. LIGNUM]. ║ adv. ca un lemn:
adormise lemn.lemn (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEMN, (2, 3) lemne s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊
Expr. A fi de lemn (sau
ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil.
A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur.
A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.)
A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun.
2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊
Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme adânc.
E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig.
3. (
înv. și
pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse:
lemn-căinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu
(Ligustrum vulgare); lemn-dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce
(Glyicyrrhiza echinata); lemnul-Domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș
(Artemisia abrotanum). —
Lat. lignum.