lela (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÉLA adv. (
Pop.; în
expr.)
A umbla lela = a hoinări, a vagabonda, a bate drumurile. –
Cf. lele.lela (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)léla adv. – Hoinărind, fără scop. Creație expresivă, care pare să indice ideea de clătinare, de bălăbăneală, ca și cea de gîngăveală și de prostie,
cf. sb. lola „a umbla creanga”,
pol. lele „prost”,
ceh. lyla „neghiob”,
sb. lolati se „a hoinări”,
napol. lollo „prost”,
calabr. lèllu „tont”,
sp. lelo „prost”;
v. și Iordan,
BF, IX, 151 și REW 4860. –
Der. leleu, s. m. (prost);
teleleu, s. m. (haimana, trîntor);
lălîu (
var. lălîi),
adj. (prost, dezordonat),
cf. Battisti, III, 2199;
lălăi, vb. (a vorbi aiurea; a îngîna, a cînta încet și monoton), pentru a cărui formulă expresivă
cf. lat. lallare, gr. λαλέω, λαλάζω,
germ. lallen; lălăială (
var. lălăitură),
s. f. (îngînare, fredonare);
loloti, vb. (
Trans., a face zgomot); loloț (
var. pl. loloți, loloațe),
s. n. (smoc de lînă smulsă de scai la trecerea oilor);
loloți, vb. refl. (
Trans., a se încîlci). –
Cf. lele, tala(lăi), lațe.lela (Dicționaru limbii românești, 1939)léla adv. (cp. cu
halela, haleura și cu sîrb.
lola, haĭmana,
lolati se, a hoĭnări).
Fam. A umbla lela, a umbla haĭmana.
lela (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)léla (
pop.) (în
expr. a umbla ~)
adv.lela (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lela adv. numai în locuțiunea moldovenească
a umbla lela, a vagabonda, a bate podurile:
să umbli lela pe drumuri CR. [V.
trela-lela].
lela (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÉLA adv. (
Pop.; în
expr.)
A umbla lela = a hoinări, a vagabonda, a bate drumurile. —
Cf. l e l e.