leit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEÍT, -Ă, leiți, -te, adj. (Adesea adverbial)
1. (În
expr.)
A fi (sau
a semăna etc.)
leit (sau
leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu...
2. (
Înv.; despre îmbrăcăminte) care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp.
3. (
Înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. – Din
sl. lejon, lejati.leit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)leít (leítă), adj. –
1. Poleit, lustruit, strălucitor. –
2. Care vine ca inelul pe deget, care corespunde perfect. –
3. Potrivit, asemănător. De la un verb care nu se conjugă, provenit din
sl. lijati, lĕją, lĕješi „a topi” (Cihac, II, 168; Conev 76). Sensul ar fi de „făcut după model”,
cf. fr. moulé, cf. Iordan,
BF, IX, 149.
leit (Dicționaru limbii românești, 1939)leít, -ă adj. (d. vsl.
litĭ și
liĭati-lĭeĭon, a turna, adică „turnat, absolut potrivit”. V.
leĭcă 2, poleĭesc, sleĭesc, polivacĭ).
Fam. Aidoma, absolut identic:
acest băĭat e leit tată-su, fata e leită mă-sa. Leit poleit, absolut asemenea la chip.
leit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)leít (
pop.)
adj. m.,
pl. leíți; f. leítă, pl. leíteleit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)leit a.
1. turnat:
cu păr aurit pe umeri leit POP.
oștile leite în zale EM.;
2. fig. aidoma:
e leit tată-său. [Dela un verb
lei, a topi = slav. LIĬATI].
leit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEÍT, -Ă,
leiți, -te, adj. (Adesea adverbial)
1. (în
expr.)
A fi (sau
a semăna etc.)
leit (sau
leit-poleit)
cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu...
2. (
înv.; despre îmbrăcăminte) Care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp.
3. (
înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. — Din
sl. lejon, lejati.