lecție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a organizării activității instructiv-educative din școală, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊
Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular.
A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ.
A ieși (sau a
scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat.
2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un școlar (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊
Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite.
A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare cuvenite.
3. (În forma
lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică.
4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor;
p. ext. mustrare, dojană.
5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [
Var.:
lecțiúne s. f.] – Din
germ. Lektion, lat. lectio, -onis.lecție (Dicționar de neologisme, 1986)LÉCȚIE s.f. 1. Formă de bază a organizării muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunoștințe într-o unitate de timp; oră de școală consacrată unei anumite discipline. ◊
A da (sau
a lua)
lecții = a (se) medita (2) în particular. ♦ Temă, ceea ce elevul are de învățat la o materie într-o zi.
2. (
Fig.) Învățătură morală, experiență (culeasă în urma unei întâmplări etc.).
3. Dojană, mustrare. [Gen.
-iei, var.
lecțiune s.f. / < lat.
lectio, cf. it.
lezione, germ.
Lektion].
lecție (Marele dicționar de neologisme, 2000)LÉCȚIE s. f. 1. formă de bază a organizării muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunoștințe într-o unitate de timp; oră de școală consacrată unei anumite discipline. ♦ a da (sau a lua) ~ ții = a (se) medita (2) în particular. ◊ temă, ceea ce elevul are de învățat la o materie într-o zi. 2. (fig.) învățătură morală, experiență (culeasă în urma unei întâmplări etc.). 3. dojană, mustrare. (< germ.
Lektion, lat.
lectio)
lecție (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lécție (-íi), s. f. – Oră de învățămînt; temă. –
Var. lecțiune. Lat. lectionem, cu
pron. din
germ. Lektion (
sec. XIX),
cf. pol. lekcja, rus. lekcija. –
Cf. lector, s. m., din
fr. lecteur; lectură, s. f., din
fr. lecture.lecție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lécție (oră de clasă, temă)
(-ți-e) s. f.,
art. lécția (-ți-a), g.-d. art. lécției; pl. lécții, art. lécțiile (-ți-i-)lecție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊
Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular.
A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ.
A ieși (sau
a scoate)
la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat.
2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊
Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite.
A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare.
3. (în forma
lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică.
4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor;
p. ext. mustrare, dojană. 5. învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [
Var.:
lecțiúne s. f.]Din
germ. Lektion, lat. lectio, -onis.