leșietic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios.
V. sălciu. ♦
Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât.
Cer leșietic. [
Pr.:
-și-e-. –
Var.:
leșiátic, -ă, adj.] –
Leșie +
suf. -etic.leșietic (Dicționaru limbii românești, 1939)leșiétic, -ă adj. (îld.
leșiatic, d.
leșie, pin aluz. la coloarea [!] uneĭ zile posomorîte, uneĭ luminĭ slabe).
Est. Palid, cenușiŭ, șters,
soarele se arătă puțin străpungînd o zi leșietică (Sadov. VR. 1930, 9-10, 194).
leșietic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)leșiétic (-și-e-) adj. m.,
pl. leșiétici; f. leșiétică, pl. leșiéticeleșietic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios. ♦
Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât.
Cer leșietic. [
Pr.:
-și-e-. —
Var.:
leșiátic, -ă, adj.] —
Leșie +
suf. -etic.