leĭcuță - explicat in DEX

leicuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LEICÚȚĂ¹, leicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui leică¹; leiculiță, leicușoară. – Leică¹ + suf. -uță.

leicuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LEICÚȚĂ², leicuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui leică²; pâlnioară. – Leică² + suf. -uță.

leĭcuță (Dicționaru limbii românești, 1939)
leĭcúță f., pl. e. Munt. Dim. d. leĭca: ĭa stăĭ, leĭcuță!

leicuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
leicúță (leiculiță, pâlnioară) s. f., g.-d. art. leicúței; pl. leicúțe

leicuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LEICÚȚĂ¹, leicațe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui leică¹; leiculiță, leicușoară. — Leică¹ + suf. -uță.

leicuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LEICÚȚĂ², leicuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui leică²; pâlnioară. — Leică² + suf. -uță.