laie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÁIE s. f. 1. Ceată de țigani (nomazi).
2. Ceată dezorganizată și zgomotoasă (de copii, de oameni). –
Cf. ucr.,
pol. laja, „haită de câini”.
laie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)láie (lắi), s. f. –
1. Haită de cîini, mulțime de cîini. –
2. Șleahtă, ceată, hărmălaie. –
3. Șatră sau grup de țigani care umblă sau trăiesc împreună.
Sl.,
cf. ceh. laje, rut.,
pol. łaje „haită”, din
sl. (
sb.)
lajati „a lătra” (Cihac, II, 164; Tiktin; DAR). –
Der. lăieș, s. m. (țigan nomad);
lăieț, s. m. (țigan nomad; turnător în metal), rezultat dintr-o confuzie a cuvîntului anterior cu
bg. lĕec „topitor, turnător”, de la
leja „a topi, a turna”;
lăețesc, adj. (țigănesc);
lăețească, s. f. (dans țigănesc);
lainic, adj. (nomad, vagabond, hoinar), cu
suf. -
nic (după Cihac, din
mag. lajha „leneș”,
slov.
lajnati „a umbla cîntînd la vioară”; după DAR, în legătură cu
rut. lan „leneș”;
cf. Iordan,
BF, IX, 147);
lăinici, vb. (a rătăci, a hoinări);
lăinicie, s. f. (lene).
laie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÁIE s. f. (
Pop.)
1. Ceată de țigani (nomazi).
2. Ceată dezorganizată și zgomotoasă (de copii, de oameni). – Din
ucr. laja, „haită de câini”,
cf. pol. łaja idem.
laie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)láie (
pop.)
s. f.laie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)laie f. Mold.
1. ceată, în special de țigani nomazi;
2. ceată de vagabonzi:
laie de cerșetori GHICA. [Pol. LAĬA].
laĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)1) láĭe f., pl.
lăĭ (pol.
laja, rut.
laĭá, ceh.
láje, ceată, haĭtă. Bern, 687). Ceată de Țiganĭ nomazĭ. V.
șatră.