laviță - explicat in DEX

laviță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LÁVIȚĂ, lavițe, s. f. Scândură lată fixată pe țăruși de-a lungul unui perete în casele țărănești, pe care se stă. ♦ Bancă fixată afară (la poarta caselor țărănești). ♦ (Rar) Scândură pe care se șade în căruță, în sanie. [Var.: láiță s. f.] – Din bg. lavica.

laviță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
láviță (lávițe), s. f. – Pat de scînduri, culcuș. – Var. laiță. Sl. (bg.) lavica (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 166; Conev 62; DAR), cf., sb. lavic, ceh. lavice, pol. ławica, țig. lavica. – Var., din bg. lajca (Scriban). – Der. la(v)icer, s. n. (covor mic pentru mobilă sau bănci).

laviță (Dicționaru limbii românești, 1939)
láviță f., pl. e și (vest) lăvițĭ (vsl. lavica, dim. d. lava, bancă; bg. lávica, poliță; rut. láva, lávka, pol. lawica, ceh. lavice, laviță). Pat de scîndurĭ neacoperit cu nimica saŭ acoperit numaĭ cu un lăvicer. Acest copil e slab parc´c´ar fi supt la lăvițĭ (Munt.), e foarte slab. – Și láiță (bg. dial. laĭca).

laviță (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
láviță, s.f. – v. laiță.

laviță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
láviță s. f., g.-d. art. láviței; pl. lávițe

laviță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
laviță (laiță) f. 1. pat țărănesc cu picioarele băgate în pământ; 2. Tr. patașcă. [Slav. LAVIȚA, scaun].

laviță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LÁVIȚĂ, lavițe, s. f. Scândură lată fixată pe țăruși de-a lungul unui perete în casele țărănești, pe care se stă. ♦ Bancă fixată afară (la poarta caselor țărănești). ♦ (Rar) Scândură pe care se stă în căruță, în sanie. [Var.: láiță s. f.] — Din bg. lavica.