lăudător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și
f. Persoană care laudă. ◊
Expr. A-i fi murit (cuiva)
lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [
Pr.:
lă-u-] –
Lat. laudatorius sau
lăuda +
suf. -ător.