lat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lat (látă), adj. –
1. Larg, spațios. –
2. Amplu, întins. –
3. Plan, plat. –
4. (
Arg.) Grav, serios (mai ales în expresia
e lată „treaba-i serioasă”). –
5. Emfatic, bombastic, umflat. –
6. (
Adv.) Ca o piatră, ca o greutate moartă. –
7. (
S. n.) Lățime. –
8. (
S. n.) Partea plană a unui obiect. –
9. (
S. n.) Lățimea sabiei. –
10. (
S. m.) Lățimea unei țesături. –
11. (
S. m.) Plastron de cămașă, piept. –
12. (
S. m.,
Arg.) Orez.
Lat. latus (Pușcariu 964; Candrea-Dens., 955; REW 4935; DAR),
cf. it. lato, prov. lat, sp. lado, cu uz subst. (
cf. totuși Dante, I, XIII, 13;
ali hanno late; v. sard. lata „lățime” (Atzori 212);
bearn.,
lat. „larg”). E sinonim și concurent cu
larg. Pentru sensul 11, care se folosește mai ales la
pl., Bogrea,
Dacor., IV, 826 și DAR pornesc de la
germ. Latz „corset, piept”; dar e evident că-i vorba de o aplicare specială a sensului 10,
cf. fr. largeur, sp. ancho, ca termeni de croitorie. Pentru semantismul de sub 12,
cf. sp. ladilla. Der. lătîi (
var. Banat
latîńu),
adj. (turtit, plat);
lătăreț, adj. (turtit, plan; bîlbîit);
lătăreț, s. m. (varietate de scrumbie, Scomber pelamys);
lătăreață, s. f. (
Trans., măsură de un sfert de litru);
latiță, s. f. (plantă nedeterminată, cu frunze late);
lăteață, s. f. (varietate de șobolani de cîmp, Myoxus glis);
lateș, adj. (cu coarne desfăcute);
lătăuș, s. m. (nimfa țînțarului, Culex pipiens);
lătete, s. n. (Banat, scîndură);
lățiș, adv. (oblic, în sensul lățimii);
lătîng, adj. (rar, interminabil, fără sfîrșit), cu un
suf. neuzual,
cf. nătîng; lăți, vb. (a lărgi; a turti, a netezi;
refl., a se extinde, a se propaga, a se răspîndi), de la
lat, dar
cf. lat. latesco (Pușcariu 48; Candrea-Dens., 956);
lăție, s. f. (
înv., extensiune);
lățime, s. f. Cf. latură. În compusele
bucălat, codălat, -lat nu este
adj. (
cf. Spitzer,
Dacor., V, 332 și REW 4934), ci
suf. -
at cu infix expresiv.
lat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lat2 (lățime) (
pop.)
s. n./
s. m.,
pl. láturi/láțilat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lat a.
1. larg, în opozițiune cu îngust și în corelațiune cu lung:
stofă lată; 2. fig. măreț, grandios (ironic):
vorbe late, e prea lată. [Lat. LUTUS]. ║ adv. în lat:
a căzut lat. ║ n. lățime:
latul palmei, în lung si în lat.
lat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LAT, -Ă, (
1)
lați, -te, adj. (
2)
laturi, s. n. 1. Adj. Care are o lățime (relativ) mare. ◊
Loc. adj. Lat în spate (sau
în spete) = bine legat, voinic, ◊
Expr. A spune vorbe mari și late = a spune vorbe pompoase, dar fără conținut. (
Fam.)
A fi lată (rău sau
de tot), se spune pentru a arăta că o situație a luat proporții grave, îngrijorătoare. (
Fam.)
A o face lată (rău sau
de tot) =
a) a petrece strașnic, a face un mare chef;
b) a face (fără voie) o poznă, o gafă, o prostie. ♦ (
Fam.) Întins la pământ (fără simțire sau mort). ◊
Expr. A lăsa (pe cineva)
lat =
a) a bate (pe cineva) foarte tare (lăsându-l în nesimțire);
b) a uimi, a impresiona puternic (pe cineva).
2. S. n. Partea lată (
1) a unui obiect; lățime. ◊
Un lat de palmă (sau
de mână) = măsură populară de lungime, egală cu lățimea unei palme obișnuite cu degetele lipite. ◊
Loc. adv. De-a latul = în curmeziș. –
Lat. latus.lat (Dicționaru limbii românești, 1939)lat, -ă adj. (lat.
latus, it.
lato, pv.
lat, sp.
lado). Larg, vorbind de suprafețe, în opoz. cu
îngust, strîmt și în corelațiune cu
lung: un șanț, un fluviŭ lat (nu
larg, fiind-că nu e vorba de capacitatea luĭ, ci de distanța de la un mal la altu),
o stradă, o scîndură, o față, o talpă lată. Vorbă lată, vorbe late, vorbire enfatică, bombastică, umflată, declamatoare.
Fam. A cădea lat, a cădea jos întins saŭ greoĭ.
A rămînea lat, a rămînea întins fără simțire.
A o face lată, a fi lată, a da extensiune mare unuĭ lucru (uneĭ bețiĭ, uneĭ greșelĭ grave ș. a.), a fi întins:
aceștĭ bețivĭ aŭ făcut-o lată, c´aŭ spart geamurile; greșala luĭ e maĭ lată de cît [!] credeam. Mare și lat (Pop.), atîta tot, nu mare lucru:
după atîta muncă, nu m´am ales de cît cu doĭ francĭ marĭ și lațĭ. S. n., pl.
urĭ. Lățime:
un șanț de doĭ metri în lat, doŭă laturĭ de palmă. De-a latu, în lat, în lățime:
copilu era culcat de-a latu patuluĭ. În lung și´n lat, în lungiș și în curmeziș, în toate părțile:
a cutreĭera țara în lung și´n lat. Adv. În mod enfatic, bombastic, unflat [!], declamator:
demagogu nu poate vorbi de cît lat. Greoĭ, fără grație, trăgănat [!]:
acest țăran vorbește lat.lat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LAT, -Ă, (1) lați, -te, adj,
(2) laturi, s. n. 1. Adj. Care are o lățime (relativ) mare. ◊
Loc. adj. Lat în spate (sau
în spete) = bine legat, voinic. ◊
Expr. A spune vorbe mari și late = a spune vorbe pompoase, dar fără conținut. (
Fam.)
A fi lată (
rău sau
de tot), se spune pentru a arăta că o situație a luat proporții grave, îngrijorătoare. (
Fam.)
A o face lată (
rău sau
de tot) =
a) a petrece strașnic, a face un mare chef; a face (fără voie) o poznă, o gafă, o prostie. ♦ (
Fam.) întins la pământ (fără simțire sau mort). ◊
Expr. A lăsa (pe cineva)
lat =
a) a bate (pe cineva) foarte tare (lăsându-1 în nesimțire);
b) a uimi, a impresiona puternic (pe cineva).
2. S. n. Partea lată (
1) a unui obiect; lățime. ◊
Un lat de palmă (sau
de mână) = măsură populară de lungime, egală cu lățimea unei palme obișnuite cu degetele lipite. ◊
Loc. adv. De-a latul = în curmeziș. —
Lat. latus.lat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lat1 adj. m.,
pl. lați; f. látă, pl. láte