larg (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LARG, -Ă, (
I)
largi, adj. (
II)
larguri, s. n. I. Adj. 1. Care ocupă o suprafață mare, care este extins în toate direcțiile; întins, vast. ◊
Expr. În lumea largă =
a) în locuri depărtate, departe;
b) pretutindeni.
2. De dimensiuni mari; lat. ◊
Loc. adv. Pe larg = în mod amplu, amănunțit. ♦ (Despre recipiente sau cavități) Cu dimensiunea transversală mare;
p. ext. cuprinzător, încăpător. ◊
Expr. Mână largă, se zice despre un om generos sau cheltuitor. ♦ (Despre veșminte) De o croială bogată, care permite mișcarea liberă a corpului; care este prea mare față de dimensiunile unei persoane. ◊
Expr. A da (ceva)
cu mâneci largi = a da bucuros, cu voie bună; a fi darnic. ♦ (Despre gesturi, mișcări etc.) Desfășurat în toată amploarea. ♦
Fig. Care nu este meschin, care este liber, generos, înaintat.
Vederi largi. II. S. n. 1. (Articulat; urmat de determinări în genitiv care indică o suprafață) Întreaga suprafață (a unui loc); partea mai largă (a unui loc). ♦ Loc pe mare depărtat de țărm. ◊
Loc. adv. În larg = departe de țărm, pe apă.
2. Loc deschis care se întinde departe în toate direcțiile; întindere mare, spațiu vast. ◊
Expr. A fi (sau
a se simți) la (sau
în) largul său = a fi (sau a se simți) în deplină libertate, nestingherit. –
Lat. largus.