larg (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LARG, -Ă, (
I)
largi, adj. (
II)
larguri, s. n. I. Adj. 1. Care ocupă o suprafață mare, care este extins în toate direcțiile; întins, vast. ◊
Expr. În lumea largă =
a) în locuri depărtate, departe;
b) pretutindeni.
2. De dimensiuni mari; lat. ◊
Loc. adv. Pe larg = în mod amplu, amănunțit. ♦ (Despre recipiente sau cavități) Cu dimensiunea transversală mare;
p. ext. cuprinzător, încăpător. ◊
Expr. Mână largă, se zice despre un om generos sau cheltuitor. ♦ (Despre veșminte) De o croială bogată, care permite mișcarea liberă a corpului; care este prea mare față de dimensiunile unei persoane. ◊
Expr. A da (ceva)
cu mâneci largi = a da bucuros, cu voie bună; a fi darnic. ♦ (Despre gesturi, mișcări etc.) Desfășurat în toată amploarea. ♦
Fig. Care nu este meschin, care este liber, generos, înaintat.
Vederi largi. II. S. n. 1. (Articulat; urmat de determinări în genitiv care indică o suprafață) Întreaga suprafață (a unui loc); partea mai largă (a unui loc). ♦ Loc pe mare depărtat de țărm. ◊
Loc. adv. În larg = departe de țărm, pe apă.
2. Loc deschis care se întinde departe în toate direcțiile; întindere mare, spațiu vast. ◊
Expr. A fi (sau
a se simți) la (sau
în) largul său = a fi (sau a se simți) în deplină libertate, nestingherit. –
Lat. largus.larg (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)larg (lárgă), adj. –
1. Lat. –
2. Spațios, extins. –
3. Liber, vast, comod, încăpător. –
4. Amplu, maiestuos. –
5. Liberal, generos. –
6. (
Adv.) În mod amplu, cu lărgime, comod. –
7. (
S. n.) Lărgime, lățime. –
8. (
S. n.) Loc deschis, spațiu, distanță. –
9. (
S. n.) Spațiu liber, libertate, latitudine. –
10. (
S. n.) Întinsul mării. –
Mr.,
megl. largu, istr. lǫrg. Lat. largus (Pușcariu 943; Candrea-Dens., 950; REW 4912; DAR),
cf. it.,
sp.,
port. largo, prov. larc, cat. llarg, fr. large, alb. largë (Philippide, II, 645). Sensurile 4, 5 și 10 sînt împrumuturi literare din
fr. large. Der. lărgime, s. f. (lățime, amploare; spațiu liber, latitudine, libertate);
lărgămînt, s. n. (
înv., lărgime, amplitudine);
larghețe, s. f. (liberalitate, generozitate), din
it. larghezza; lărgi, vb. (a mări; a extinde, a dilata),
cf. mr. lărgescu, istr. lărjesc (după Pușcariu 943 și Candrea-Dens., 951, dintr-un
lat. *
largῑre, În loc de
largῑri);
lărgitor, adj. (măritor);
lărgitoare, s. f. (măritor pentru mănuși sau încălțăminte);
prelarg, s. n. (extensiune, lărgime), cuvînt creat de Odobescu, drept paralelă la
prelung. Cf. alerga.larg (Dicționaru limbii românești, 1939)larg, -ă adj. (lat.
largus, it. sp. pg.
largo, pv.
larc, fr.
large, cat.
llarg). Încăpător în lățime:
stradă largă (maĭ bine
lată):
galerie, haĭnă largă. Fig. Generos. Liberal, darnic:
om larg, mînă largă. Mare, considerabil:
concesiunĭ largĭ. Gură largă (Iron.), care vorbește prea mult (și nu păstrează secretu).
Conștiință largă, fără scrupul.
Vederĭ largĭ, ideĭ marĭ, cugetărĭ adîncĭ. S. n. fără pl. Lărgime:
doĭ metri în larg. În largu măriĭ saŭ
oceanuluĭ, la adînc, departe de mal.
A ĭeși la larg, a ĭeși în largu măriĭ.
A fi (saŭ
a te simți)
la largu tăŭ, a fi (
saŭ a te simți) bine, neîmpedecat [!] de nimica, liber:
pe munte se simte vulturu la largu luĭ. Pe larg, largamente, în detaliŭ, cu de amănuntu:
a spune pe larg.larg (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)larg1 adj. m.,
f. lárgă; pl. m. și
f. largilarg (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)larg2 s. n.,
pl. lárgurilarg (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)larg a.
1. de mare întindere:
drum larg; 2. fig. puțin scrupulos:
conștiință largă; 3. generos:
mână largă. [Lat. LARGUS]. ║ adv. (
pe), cu de-amănuntul. ║ n.
1. lărgime:
are trei metri în larg; 2. loc spațios:
în largul curții; fig.
a se simți la largul său; 3. partea mării depărtată de țărm:
a lua largul (și cu sensul de «a fugi» cf.
alergà).
larg (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LARG, -Ă, (I) largi, adj. (II) larguri, s. n. I. Adj. 1. Care ocupă o suprafață mare, care este extins în toate direcțiile; întins, vast. ◊
Expr. în lumea largă =
a) în locuri depărtate, departe;
b) pretutindeni.
2. De dimensiuni mari;
lat. ◊
Loc. adv. Pe larg = în mod amplu, amănunțit. ♦ (Despre recipiente sau cavități) Cu dimensiunea transversală mare;
p. ext. cuprinzător, încăpător. ◊
Expr. Mână largă, se zice despre un om generos sau cheltuitor. ♦ (Despre veșminte) De o croială bogată, care permite mișcarea liberă a corpului; care este prea mare față de dimensiunile unei persoane. ◊
Expr. A da (ceva)
cu mâneci largi = a da bucuros, cu voie bună; a
fi darnic. ♦ (Despre gesturi, mișcări etc.) Desfășurat în toată amploarea. ♦
Fig. Care nu este meschin, care este liber, generos, înaintat.
Vederi largi. II. S. n. 1. (Articulat; urmat de determinări în genitiv care indică o suprafață) întreaga suprafață (a unui loc); partea mai largă (a unui loc). ♦ Loc pe mare depărtat de țărm. ◊
Loc. adv. în larg = departe de țărm, pe apă.
2. Loc deschis care se întinde departe în toate direcțiile; întindere mare, spațiu vast. ◊
Expr. A fi (sau
a se simți) la (sau
în) largul său = a fi (sau a se simți) în deplină libertate, nestingherit. —
Lat. largus.