landră (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)lándră s.f. (reg.)
1. plantă cățărătoare, cu flori purpurii.
2. femeie stricată.
landră (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))LÁNDRĂ, landre, s. f. 1. (
Reg.) Ceată gălăgioasă, grămadă. ◊
Expr. A pleca (sau
a se ține)
landră = a merge în cârd, ținându-se scai unul de altul.
2. Plantă agățătoare cu flori purpurii și violete
(Vicia striata).landră (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)lándră, -e, s.f. – Femeie depravată, cu moravuri ușoare (Țiplea 1906): „Landră n-am fost, da m-oi fa, / Drăguț n-am, da mnói căta” (Țiplea 1906: 491). – Et. nec. (MDA).