lamaism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LAMAÍSM s. m. Variantă a budismului nordic, răspândită în special în Tibet și în Mongolia. – Din
fr. lamaïsme.lamaism (Dicționar de neologisme, 1986)LAMAÍSM s.n. Doctrină religioasă a unei secte budiste din Tibet, din Mongolia etc. [Pron.
-ma-ism. / cf. fr.
lamaïsme, it.
lamaismo].
lamaism (Marele dicționar de neologisme, 2000)LAMAÍSM s. n. formă particulară a budismului din Tibet și Mongolia. (< fr.
lamaïsme)
lamaism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LAMAÍSM (‹
fr.)
s. n. Variantă a budismului mahayana, răspândită printre tibetani, mongoli, kalmîci și tuvini, conform căreia scopul suprem al existenței este mântuirea pe calea desăvârșirii spirituale. Fundată în forma actuală de
bTsong-Ka pa (1357-1419), care a creat secta gelugspa sau „tichiile galbene”, simplificând cultul și introducând în Tibet o teocrație monahală. Kaganul mongol Altan Sutu (1507-1583) acordă, în 1578, lui b-Sod-nams rgya-mtsho, al treilea conducător al sectei dGe-lugs-pa, titlul de Dalai Lama, făcând din
l. religia oficială.
L. tibetan posedă și o „carte a morților”, care, conform tradiției, a fost dictată, succesiv, de diverși lama propriilor discipoli.
lamaism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lamaísm s. n.lamaism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LAMAÍSM s. n. Doctrină religioasă a unei secte budiste, răspândită în special în Tibet și în Mongolia. — Din
fr. lamaïsme.