laibăr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÁIBĂR, laibăre, s. n. 1. Haină țărănească (de postav) scurtă până în talie, strânsă pe corp și de obicei fără mâneci; lăibărac.
2. Manta lungă și largă pe care o purtau odinioară boierii. – Din
săs. leibel.