lăutar - explicat in DEX

lăutar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LĂUTÁR, lăutari, s. m. Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: lă-u-] – Lăută + suf. -ar.

lăutar
LĂUTAR, lăutari, s. m. Muzicant (semi) profesionist, care vehiculează artizanal si pe calea oralității un repertoriu cu origini dintre cele mai variate. Termenul provine din alăutar (alăuta din arabul al' âd). Lăutarii erau instrumentiști (cântau la vioară, violoncel, contrabas, cobză, tambal, nai, fluier, saxofon, clarinet, taragot, trompetă, acordeon etc.) care alcătuiau tarafuri de diferite mărimi și componențe, în funcție de zona folclorică. Datorită activității lor, având un caracter itinerant, ei au fost asemănați cu jongleurii, menestrelii, goliarzii, skomorhii, skoldeii, spielleutes. În Țările Românești ei erau organizați ca meseriași, având în fruntea lor un staroste. În Moldova, cel mai renumit era Barbu Lăutarul – starostele și cobzarul, care a trăit între anii 1780 si 1860, la Iași. (Dicționar de termeni muzicali, coordonator Zeno Vancea; Editura științifică, București, 1984, pag. 264).

lăutar (Dicționaru limbii românești, 1939)
lăutár m. (d. lăută). Muzicant care, pentru banĭ, cîntă pin [!] cîrcĭumĭ saŭ berăriĭ, pe la hore, pe la nunțĭ ș. a. (În România lăutariĭ îs, în general, Țiganĭ. Principalu lor instrument e vioara, apoĭ chitara, cobza, flautu, naĭu ș. a.). – Vechĭ și alăutar, -áș și lăutaș.

lăutar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lăutár (lă-u-) s. m., pl. lăutári

lăutar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
lăutar m. 1. muzicant ambulant, în genere țigan, care execută din memorie și după auz; 2. Mold. nume dat trântorului sau albinei bărbătești (fiindcă nu face decât bâzăe, cântă și joacă).

lăutar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LĂUTÁR, lăutari, s. m. Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: lă-u-] — Lăută + suf -ar.