lăudător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și
f. Persoană care laudă. ◊
Expr. A-i fi murit (cuiva)
lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [
Pr.:
lă-u-] –
Lat. laudatorius sau
lăuda +
suf. -ător.lăudător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lăudătór (lă-u-) s. m.,
pl. lăudătórilăudător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lăudător m. cel ce laudă.
lăudător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și
f. Persoană care laudă. ◊
Expr. A-i fi murit (cuiva)
lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [
Pr.:
lă-u-] —
Lat. laudatorius sau
lăuda + suf
-ător.