lătrătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂTRĂTÚRĂ, lătrături, s. f. Lătrat. –
Lătra +
suf. -ătură.lătrătură (Dicționaru limbii românești, 1939)lătrătúră f., pl.
ĭ. Rezultatu lătrăriĭ, voce de cîne [!] cînd latră.
lătrătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lătrătúră (lă-tră-) s. f.,
g.-d. art. lătrătúrii; pl. lătrătúrilătrătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lătrătură f. lătrat prelungit.
lătrătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂTRĂTÚRĂ, lătrături, s. f. Lătrat. —
Lătra +
suf. -ătură.