lătrător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦
Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat,
m.) Câine. –
Lătra +
suf. -ător.lătrător (Dicționar de argou al limbii române, 2007)lătrător, lătrători s. m. informator, denunțator.
lătrător (Dicționaru limbii românești, 1939)lătrătór, -oáre adj. Care latră. Subst.
Poet. Cîne [!]:
se auteaŭ lătrătoriĭ.lătrător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lătrătór1 (lă-tră-) adj. m.,
pl. lătrătóri; f. sg. și
pl. lătrătoárelătrător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lătrătór2 (lă-tră-) s. m.,
pl. lătrătórilătrător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lătrător a. care latră:
câine lătrător. ║ m. câine:
lătrătorii din sat OD.
lătrător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦
Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat,
m.) Câine. —
Lătra +
suf. -ător.