lăscaie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂSCÁIE, lăscăi, s. f. Monedă de aramă valorând o jumătate de para, care a circulat în țările române în a doua jumătate a
sec. XVIII;
p. gener. monedă de valoare foarte mică. ◊
Expr. A nu avea (nici o) lăscaie (frântă sau
chioară) = a nu avea absolut nici un ban. [
Pr.:
-ca-ie. –
Var.: lescáie, lețcáie, lițcáie
s. f.] – Din
ucr. ljackyj.lăscaie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lăscáie (lăscắi), s. f. – Para, aspru, monedă divizionară de cupru, valoare,
înv., paritate. –
Var. lescaie, lețcaie. Rut. ljackyj „polonez”,
pol. lakci „polonez” (Tiktin; DAR). Se folosește puțin la
pl., principalul său înțeles fiind acela de termen de comparație, pentru a indica un obiect fără valoare ca
sp. pito, pizca. –
Lăscăiață, s. f. (
Olt., Banat, oală cu două toarte) pare să se explice prin ideea de „oală fără valoare, hîrb” (Candrea).
lăscaie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lăscáie/lețcáie (
înv.,
pop.)
s. f.,
art. lăscáia/lețcáia, g.-d. art. lăscắii/lețcắii; pl. lăscắi/lețcắilăscaie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lăscaie f. V.
lețcaie.lăscaie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂSCÁIE, lăscăi, s. f. Monedă de aramă valorând o jumătate de para, care a circulat în Țările Române în a doua jumătate a
sec. XVIII;
p. gener. monedă de valoare foarte mică. ◊
Expr. A nu avea (nicio) lăscaie (
frântă sau
chioara) = a nu avea absolut niciun ban. [
Pr.:
-ca-ie. —
Var.:
lescáie, lețcáie, lițcáie s.f] — Din
ucr. Ijackyj.