lăsătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂSĂTÚRĂ, lăsături, s. f. (Rar) Loc în care s-a produs o denivelare. –
Lăsa +
suf. -ătură.lăsătură (Dicționaru limbii românești, 1939)lăsătúră f., pl.
ĭ. Acțiunea orĭ modu de a se lăsa, de a se scoborî (un stol de păsărĭ, un aeroplan). Stol de păsărĭ care s´a lăsat pe un loc.
lăsătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lăsătúră s. f.,
g.-d. art. lăsătúrii; pl. lăsătúrilăsătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂSĂTÚRĂ, lăsături, s. f. (Rar) Loc în care s-a produs o denivelare. —
Lăsa +
suf. -ătură.