lăpuș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lăpúș (lăpúși), s. m. – Brusture (Telekia speciosa). –
Mr. lîpuș, megl. lăpu(ș). Sl.,
cf. bg. lopuš, rus. lepucha (DAR),
alb. ljapuš, mag. lapu, de unde dubletul
lapuc, s. m. (brusture). După P. Papahagi,
Analele Acad. Rom., XXIX, 128 și REW 4903, din
lat. lappa, cf. împotrivă Graur,
BL, V, 103. –
Der. lăpușnic, s. m. (plantă nedeterminată);
lăptuc, s. m. (brusture), prin încrucișare cu
lăptucă.lăpuș (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LĂPUȘ 1. M-ții ~, masiv muntos în NV Carpaților Orientali, în grupa munților vulcanici, situat între
M-ții Gutâi (la VNV) și Țibleș (la ESE). Are mai multe culmi domoale, orientate spre S (Culmea Șatra, 1.041 m
alt.) sau spre N, din care se detașează câteva vârfuri ce depășesc 1.300 m
alt. (Neteda 1.322 m, Sermeteș 1.306 m, Secu 1.311 m).
Alt. max.: 1.358 m (
vf. Văratec).
M-ții L. sunt alcătuiți din roci eruptive (andezite, andezite bazaltoide, piroclastice) și sunt acoperiți cu păduri de fag în amestec cu rășinoase. Nod hidrografic (de aici izvorăște râurile Lăpuș, Botiz, Bloaja, Cavnic ș.a.).
2. Depresiune intramontană, tectono-erozivă, delimitată de
M-ții Gutâi și
M-ții Lăpuș (la N), Țibleș (NE), culmea Breaza (S) și masivul Preluca (V), drenată de râul Lăpuș și
afl. lui (Rotunda, Dobric, Suciu, Rohia).
Supr.:
c. 225 km
2. Relief colinar, cu
alt. de 450-550
m. Intens fragmentat de o rețea densă de văi, însoțite de terase și lunci. La contactul depresiunii cu zonele montane limitrofe se află glacisuri (Vima și Rohia în S) sau resturi piemontane (Piemontul Șatra în N). Climă temperat-moderată (
temp. medie anuală 8-9ºC); precipitații abundente (800-1.000 mm anual). Pomicultură (meri, pruni, peri). Cunoscută și sub numele de
Țara Lăpușului. 3. Râu,
afl. dr. al Someșului; 112 km.
Izv. din
M-ții Lăpuș, de sub
vf. Văratec, de la 1.200 m
alt., străbate
depr. Lăpuș, și străpunge partea de S a masivului Preluca, unde formează un sector de chei epigenetice, lung de 30 km.
Afl. pr.: Rotunda, Suciu, Rohia, Cavnic, Săsar.
4. Com. în
jud. Maramureș, în partea de E a
depr. Lăpuș, pe râul cu același nume; 3.925
loc. (2000).
Expl. de argilă refractară, pomicultură. Muzeu etnografic și de artă populară. În satul
L., menționat documentar în 1505, se află biserica Adormirea Maicii Domnului (
sec. 16, cu picturi interioare din 1697). Vestigii ale unei așezări din Epoca bronzului, cu o necropolă în care s-au găsit podoabe de aur, topoare, pumnale, fragmente ceramice ș.a.
lăpuș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)lăpúș, -i, s.m. –
1. (bot.) Specie de salvie (lăpușul caprei) (Salvia glutinosa), numită astfel de localnici. Termenul e atestat la meglenoromâni cu sensul de „potbal” (ALR 1961: 651). DER îl definește ca „brusture” (Telekia speciosa).
2. (top.) Lăpuș, afluent al râului Someș; are o lungime de 112 km; formează chei în aval de satul Răzoare. „Obiceiul de a da nume de plante unor râuri apare destul de frecvent și în alte ținuturi ale teritoriului lingvistic român” (Stoica, Pop 1984).
3. Târgu Lăpuș, oraș; Lăpușu Românesc, comună; Lăpușel, sat aparținând comunei Recea.
4. Zonă etno-folclorică situată în partea de sud a jud. Maramureș; se învecinează cu zonele Chioar, Năsăud și Maramureșul istoric. – Cf. bg. lopuš, rus. lepucha (DA); Alb. ljapuš (DER).
lăpuș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Lăpuș m. afluent de-a dreapta Sameșului.