lăibăruț(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) LĂIBĂRÚȚ,lăibăruțe, s. n. Lăibăraș. – Laibăr + suf. -uț.
lăibăruț(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) lăibărúț (pop.) s. n., pl. lăibărúțe
lăibăruț(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) LĂIBĂRÚȚ,lăibăruțe, s. n. (Pop.) Lăibăraș. — Laibăr + suf. -uț.