lădățuie(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) LĂDĂȚÚIE,lădățui, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui lădiță. – Lădiță + suf. -uie.
lădățuie(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) lădățúie (înv., reg.) s. f., art. lădățúia, g.-d. art. lădățúii; pl. lădățúi
lădățuie(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) LĂDĂȚÚIE,lădățui, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui lădiță. – Lădiță + suf. -uie.
lădățuĭe(Dicționaru limbii românești, 1939) lădățúĭe f., pl. uĭ (dim. d. ladă). Est. Lădiță.