lăcuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂCUITÓR1, -OÁRE s. m. și
f. v. locuitor.lăcuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și
f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [
Pr.:
-cu-i-] –
Lăcui +
suf. -tor.lăcuitor (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)lăcuitór, -i, (lăcuitoriu), s.m. – (pop.) Locuitor: „Eu, robul lui Dumnezeu, popa Costan Moldovan, fiind lăcuitoriu întrácest sat...” (Săsar, 1798; cf. Dariu Pop 1938: 79). – Din locui / lăcui + -tor.
lăcuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lăcuitór (-cu-i-) s. m.,
pl. lăcuitórilăcuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂCUITÓR1, -OÁRE s. m. și
f. v. locuitor.lăcuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și
f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [
Pr.:
-cu-i-] —
Lăcui +
suf. -tor.