lăcui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV.
Tranz. A aplica un strat de lac
2, a vopsi cu lac
2 (suprafața unui obiect). –
Lac2 +
suf. -ui.lăcui (Dicționar de argou al limbii române, 2007)lăcui, lăcuiesc v. t. (intl.) 1. a aresta.
2. a bate.
lăcui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)lăcuí, lăcuiesc, vb. intranz. – (pop.) A locui: „Leacu meu e pă vârvuri, / Lăcuiește-n decunguri” (Papahagi 1925: 187). – Din magh. lakni „după loc” (Cihac cf. DER).
lăcui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lăcuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. lăcuiésc, imperf. 3
sg. lăcuiá; conj. prez. 3
să lăcuiáscălăcui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV.
Tranz. A aplica un strat de lac
2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). —
Lac2 +
suf. -ui.lăcuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lăcuì (locuì) v. a ședea într’un loc, a trăi undeva. [Ung. LAKN, forma literară
locui a fost modelată după
loc, cu care náre de a face].