kronprinz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)KRÓNPRINZ s. m. (În trecut, în Germania și în Imperiul Habsburgic) Titlu purtat de moștenitorul tronului; persoană care purta acest titlu. [
Pr.:
-prinț] –
Cuv. germ.kronprinz (Dicționar de neologisme, 1986)KRONPRINZ s.m. (
Ist.) Titlu purtat de moștenitorul tronului din imperiile german și austriac; persoană care purta acest titlu. [Pron.
crónprinț. [< germ.
Kronprinz].
kronprinz (Marele dicționar de neologisme, 2000)KRÓNPRINZ [-PRINȚ]
s. m. titlu purtat de moștenitorul tronului din imperiile german și austriac. (< germ.
Kronprinz)
kronprinz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)krónprinz (
germ.) [
z pron. ț]
s. m.kronprinz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)KRONPRÍNZ s. m. (în trecut, în Germania și în Imperiul Habsburgic) Titlu purtat de moștenitorul tronului; persoană care purta acest titlu. [
Pr.:
-prinț] —
Cuv. germ.