justeță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUSTÉȚĂ s. f. v. justețe.justeță (Dicționar de neologisme, 1986)JUSTÉȚĂ s.f. v.
justețe.
justeță (Dicționaru limbii românești, 1939)* justéță f., pl.
i (fr.
justesse, it.
giustezza). Calitatea de a fi just, exact:
justeța uneĭ vocĭ, uneĭ expresiunĭ, uneĭ tragerĭ la țintă, uneĭ balanțe. Calitatea de a aprecia exact:
justeța unuĭ ochĭ.justeță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)justeță f.
1. calitatea celui just, celui convenabil;
2. exactitate, preciziune:
justeță de expresiune.justeță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JUSTÉȚĂ s. f. v. justețe.