juruință - explicat in DEX

juruință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JURUÍNȚĂ, juruințe s. f. (Înv. și reg.) Făgăduială solemnă, jurământ. [Pl. și: juruinți] – Jurui¹ + suf. -ință.

juruință (Dicționaru limbii românești, 1939)
juruínță f., pl. e. Promisiune solemnă.

juruință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
juruínță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. juruínței; pl. juruínțe

juruință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
juruință f. promisiune solemnă.

juruință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JURUÍNȚĂ, juruințe, s. f. (înv. și reg.) Făgăduială solemnă, jurământ. [Pl. și: juruinți] — Jurui¹ + suf. -ință.