juncuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) JUNCÚȚĂ,juncuțe, s. f. Diminutiv al lui juncă. – Juncă + suf. -uță.
juncuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) juncúță (rar) s. f., g.-d. art. juncúței; pl. juncúțe
juncuță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) JUNCÚȚĂ,juncuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui juncă. — Juncă + suf. -uță.