juncușor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) JUNCUȘÓR,juncușori, s. m. Diminutiv al lui junc; juncuț. – Junc + suf. -ușor.
juncușor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) juncușór (rar) s. m., pl. juncușóri
juncușor(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) JUNCUȘÓR,juncușori, s. m. (Rar) Diminutiv al lui june;, juncuț. — Junc + suf. -ușor.