joĭmir - explicat in DEX

joimir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JOIMÍR, joimiri, s. m. (Înv.) Mercenar polonez. ♦ (La pl.) Corp de oaste din armatele țărilor române. – Din pol. žołnierz.

joĭmir (Dicționaru limbii românești, 1939)
joĭmír și jolnír m. (rut. žólnir, žómnir, žóvnir, pol. žoldnierz, žolnierz, soldat mercenar, d. žold, soldă, d. germ. söldner, it. soldaniere, d. soldo, soldă. V. jold). Vechĭ. Mercenar. Azĭ. Fig. Fam. Volintir, zurbagiŭ, scandalagiŭ.

joimir (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
JOIMÍR (‹ pol.) s. m. Nume dat mercenarilor de origine polonă în Moldova sau călăreților moldoveni care slujeau în armata polonă. ♦ (La pl.) Corp de oaste înființat de Grigore al II-lea Ghica, domnul Moldovei, în prima sa domnie (1726-1733).

joimir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
joimír (înv.) (joi-) s. m., pl. joimíri

joimir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
joimir m. Mold. 1. od. mercenar; 2. azi, ștrengar: să țiu eu patru joimiri în casă. [Rut. JOLNIR, JOMNIR, soldat (din germ. Soeldner)].

joimir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JOIMÍR, joimiri, s. m. (înv.) Mercenar polonez. ♦ (La pl.) Corp de oaste din armatele Țărilor Române. — Din pol. žolnierz.