joncțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JONCȚIUNE, joncțiuni, s. f. Legătură, unire; (
concr.) locul unde se realizează legătura, unirea unor părți, unor elemente etc. ♦ (
Electron.) Zonă de contact între două regiuni cu mecanisme diferite de conducție ale unui semiconductor, între doi semiconductori sau între un metal și un semiconductor. ♦ (
Lingv.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele unei propoziții sau fraze, care constă în legarea lor prin cuvinte ajutătoare. ♦ (
Mil.) Loc unde se realizează legătura dintre flancurile dispozitivelor de luptă a două unități militare. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
fr. jonction.