jidov (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JÍDOV, jidovi, s. m. (
Pop. și
peior.) Evreu. – Din
sl. židovinŭ.jidov (Dicționar de argou al limbii române, 2007)jidov, jidovi s. m. (pop., peior.) evreu
jidov (Dicționaru limbii românești, 1939)1) jídov, jidoáfcă (Mold. sud, Munt. est) și
jidáŭcă (Nord.) s. (vsl.
židovŭka; rus.
žid, židóvka. V.
jidan).
Vechĭ. Azĭ maĭ rar și maĭ ironic. Jidan:
strâmbe căĭ și rele la spurcațiĭ jidovĭ pururĭ aŭ fost și curse (Prohodu).
Jidovu rătăcitor, un personaj din legendele medievale numit și
Ahasvérus, blestemat de
Hristos să rătăcească pînă la sfîrșitu lumiĭ fiindcă nu l-a lăsat să se odihnească pe prispa luĭ cînd își ducea crucea.
jidov (Dicționaru limbii românești, 1939)2) jídov, -ă s. și adj. (din
jidav adj., gigantic, d. bg.
židav, [ca
gîrbov îld.
girbav], derivat d.
žid, gigant. Cp. și cu sîrb.
ğin, gigant).
Vest. Gigant, uriaș. – Forma
jidav, ca adj., se află în romanțu Haĭducul, de Bucura Dumbravă, tradus de T.N. București, Sfetea, 1908, pag. 110 și 240.
jidov (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jídov (
fam.)
s. m.,
pl. jídovijidov (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jidov m.
1. jidan:
jidovul rătăcitor, personaj din legendele medievale, numit și
Ahasverus, condamnat a rătăci până la sfârșitul lumii, fiindcă insultase pe Isus purtându-și crucea în spinare;
2. pop. uriaș:
de când cu Jidovii și cu Tătarii, locuțiune ce deseamnă o adâncă vechime pe care țăranul o atribue ruinilor străvechi și colosale (ce le numește
Jidova). [Slav, JIDOOVINŬ (cf. boier scurtat din
boiarin); sensul de «uriaș» se rapoartă la caracterul păgân, (după concepțiunea ortodoxă) a acestui popor biblic depărtat în timp și în spațiu (cf, bulg. JID, uriaș)].
jidov (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Jidov m. V.
Vocabular.jidov (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JÍDOV, jidovi, s. m. (
Fam.) Evreu. — Din
sl. židovinŭ.