jar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JAR1 s. n. Grămadă de cărbuni în stare de incandescență care ard fără flacără; jeratic, jărăgai (
1), jeg (
2), jariște. ♦
P. ext. Arșiță, dogoare. ♦
Fig. Fierbințeală, febră; suferință arzătoare. – Din
sl. žarŭ.jar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JAR2 s. n. Părul scurt de pe partea din față a capului și de pe extremitățile membrelor la ovine. – Din
fr. jarre.jar (Dicționar de neologisme, 1986)JAR1 s.n. (
Zool.) Păr scurt de pe partea din față a capului și de pe extremitățile membrelor la ovine. [< fr.
jarre].
jar (Dicționar de neologisme, 1986)JAR2 s.n. (
Liv.) Vas mare de gresie. [Pl.
-uri. / cf. fr.
jarre, engl.
jar].
jar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)jar, járuri, s.n.(reg.) Jalon făcut dintr-o tufă cioplită (în pădure); țiu, marcaj.
jar (Marele dicționar de neologisme, 2000)JAR1 s. n. păr scurt de pe fața și de pe extremitățile membrelor, la ovine. (< fr.
jarre)
jar (Marele dicționar de neologisme, 2000)JAR2 s. n. vas mare de gresie. (< fr.
jarre, engl.
jar)
jar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)jar (-ruri), s. n. – Cărbuni care ard. –
Mr.,
megl. jar. Sl. žarŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 22; Miklosich,
Lexicon, 191; Tiktin; Conev 62),
cf. pojar și
sb.,
cr.,
slov.,
pol. žar. Este dublet al lui
jar, s. n. (țăruș, jalon), din
sb. zar. –
Der. jariște, s. f. (jar; cenușă; zgură; resturi de la ardere; ardere; porțiune de pădure arsă);
jerui, vb. (a răscoli jarul; a înteți, a înviora; a îndoi pînza făcută în casă pe jumătatea lățimii), ultimul sens de la
jeruitor, s. n. (vătrai; dispozitiv de îndoit);
jeratic, s. n. (jar), din
sl. žaratŭkŭ sau
žeratŭkŭ, cu
var. jeratec, jăratec; jeregai (
var. jărăgai), s. n. (jar; arsură, usturime), a cărui
der. nu este clară (după Tiktin, cu
suf. din
mucegai, putregai; după DAR, din
sl. žegati „a arde” încrucișat cu
jar),
cf. jigărae, care îl explică poate mai bine, prin intermediul unei metateze provocate de ideea asemănării acestui cuvînt cu
jar. Der. rom. provine
ngr. ζιάρι (Murnu,
Lehnw., 25; Meyer,
Neugr. St., II, 28 îl derivă direct din
sl., însă
cf. împotrivă Miklosich,
Slaw. Elemente im Neugr., 16).
Cf. jeg, jigăraie.jar (Dicționaru limbii românești, 1939)jar n., pl.
urĭ (bg. sîrb. rut. pol.
žar, jaratic. V.
pojar).
Vest. Jaratic.
Fig. Pasiune. V.
jeg.jar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jar s. n.