jachetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JACHÉTĂ, jachete, s. f. Haină (tricotată) femeiască încheiată în față, care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă peste bluză sau peste rochie. ◊ Haină bărbătească de ceremonii, croită pe talie, lungă până aproape de genunchi. – Din
fr. jaquette.jachetă (Dicționar de neologisme, 1986)JACHÉTĂ s.f. Haină bărbătească de ceremonie croită pe talie, lungă aproape de genunchi. ♦ Haină femeiască croită pe talie, care acoperă partea de sus a corpului. [< fr.
jaquette].
jachetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)JACHÉTĂ s. f. haină bărbătească de ceremonie croită pe talie, lungă, până aproape de genunchi. ◊ haină femeiască pe talie, care acoperă partea de sus a corpului. (< fr.
jaquette)
jachetă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)jachétă (jachéte), s. f. – Haină încheiată în față. –
Mr. jachetă. Fr. jaquette, cf. ngr. ζαϰέτα,
tc. çaket, bg. žaketa.jachetă (Dicționaru limbii românești, 1939)* jachétă f., pl.
e (fr.
jaquette, dim. d.
jaque, o haĭnă strîmtă și scurtă din evu mediŭ, pe care uniĭ o derivă d.
Jacques, Iacob, epitet ironic, dat țăranului, fiindcă el purta această haĭnă la început). Un fel de redingotă cu poalele maĭ deschise. Surtuc. Paltonaș scurt și lipit de corp purtat de femeĭ. – Munt. vulg.
jaghéd n., pl.
și e.
jachetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jachétă s. f.,
g.-d. art. jachétei; pl. jachétejachetă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jachetă f. un fel de haină pe talie cu poale dindărăt (= fr.
jaquette).
jachetă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JACHÉTĂ, jachete, s. f. Haină (tricotată) femeiască încheiată în față, care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă peste bluză sau peste rochie. ♦ Haină bărbătească de ceremonii, croită pe talie, lungă până aproape de genunchi. — Din
fr. jaquette.